Cuvant · Dor · Iubire · Moarte

Răsărit veșnic

Dacă vreau să îți dau totul acum,
de ce nu se poate, de ce nu se poate?

De ce nu pot să mă ridic din acest așternut
de scrum și să vin spre Tine pe apă?

Am lăsat o salcie neudată, departe, departe,
trimite te rog ploaia peste ea și fă-o crească.

E scris în taina inimii noastre
că ușa nu poate fi descuiată din afară.

Nu există biruiță fără frica de moarte,
nu există înfrângere fără roade.

Dacă vreau să îți dau totul acum,
de ce nu se poate, de ce nu se poate, Minunate?

De ce nu pot să văd dincolo de zorii zilei de azi,
de ce nu pot să Te adun ca pe mănunchi de narcise?

Totul atât de mic și de adânc,
în fiecare frunză care cade.

Totul atât de imens și de strălucitor
în fiecare strop de apă.

Întrebări fără răspuns pentru că știm amândoi
că ne vom întâlni în curând
în țara răsăritului veșnic.

English version

Advertisements

One thought on “Răsărit veșnic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s